Sarmanul Dionis. Implicaţii romantice, filosofice, fantastice şi istorice
În cadrul Junimii creaţia eminesciana se situeaza între tradiţie şi modernitate. În opera sa lirica, epica şi teatrala, scriitorul îşi arata opţiunea pentru Evul Mediu românesc aşeazat şi temeinic. A şi proiectat, de altfel, un dodecameron dramatic, în care perspectiva istorica romantica este evidenta.
Cu Sarmanul dionis, proza lui Eminescu face un pas hotarâtor, „care va avea puternice înrâuriri asupra evoluţiei scrisului românesc". (Perpessicius). În aceasta proza Eminescu „porneşte de la Kant, însa construieşte în spirit schopenhauerian" (G. Calinescu). Prin fantezie se încearca penetraţia absolutului şi contemplarea ideilor eterne, ale lui Platon. Concepţia lui Eminescu este „palingenezie integrala şi geometrica, în virtutea careia lumea spirituala, adica singura reala, ramâne mereu aceeaşi, cu schimbarea numelor şi a obrazelor". Dionis – Dan adauga doar o „determinaţie de timp" peste substanţa cosmica ideala. În 1872, spaţiul în care este decis sa se mişte Dionis este cel istoric, cosmic şi rustic, al serii pe deal,din zona temperata. Eroul tenteaza însa,în spiritul speţei,imensitatea.
Filosofia lui Kant şi Schopenhauer formeaza unele unele din preocupaarile permanente ale scriitorului, vizibile şi în aceasta nuvela. Reamintim faptul ca Eminescu îl îndemna pe Slavici, în aceasta perioada, sa-i studieze pe cei doi filosofi înaintea altora. Dupa Schopenhauer lumea este egoista şi saturata de rau. Ideile filosofului german raspund neliniştilor scriitorului român. O viziune grandioasa a panoramei deşertaciunilor şi a nenorocului omului sub vremuri întâlnim în Memento mori, care amplifica unele din ideile schopenhaueriene despre raul pamântesc şi despre eşecul istoriei şi al cugetarii(’’memoriul’’vieţii umbrei în nuvela; în Memento mori întâlnim formularile ’’ideea m-a lasat’’ si ’’e apus de Zeitate ş-asfinţire de idei’’). Dar nu înfluenţele şi împrumuturile filosofice şi poematice prevaleaza în aceasta nuvela, ci originalitatea scrierii, axata pe idealitatea cautarilor lui Dionis, în dragoste, în istorie şi în cosmos, în propria fiinta agenlo-demonica. Vulnerabilitatea şi exilul fiinţei umane şi pedepsirea ei produc tristeţe, iar corectivul acesteia este ironia. Problematica eminesciana din nucleul prozei de tinereţe (în care este cuprinsa şi nuvela Sarmanul Dionis) o întâlnim şi în creaţiile maturitaţii, în Avatarii faraonului Tla, în amplele poeme şi în condensatele bijuterii lirice.
Materialele de construcţie din Sarmanul Dionis se afla în lucrarile lui Schopenhauer, deşi în nuvela patrund şi unele idei din Kant şi Leibniz. Ideea relativitaţii timpului în raport cu eternitatea şi calatoriile cosmice le întâlnim în filosofia indica şi la Kant. Metafizician, Dionis reflecteaza la subiectivitatea spaţiului şi a timpului. Coordonând şirul fenomenelor, el traieşte în vremea lui Alexandru cel Bun şi, împreuna cu Maria, întreprinde o calatorie în luna. Fondul filosofic şi preferinţa pentru fantastic şi visare apropie nuvela eminesciana de romantismul german. Acesta a fost interesat de spiritualitate şi plenitudine. La Eminescu se întâlnesc viziunea romantica şi abstracţiunile filosofice.
Proza eminesciana are forţa sugestiva, intensitate şi pasionalitate, scrie Edgar Papu. În libertatea fanteziei este neîngradita. Ideea avatarului este legata de planul timpului. În Sarmanul Dionis trairea visului se face dinspre prezent catre trecut, iar în Avatarii faraonului Tla dinspre trecut spre viitor. Finalul deschis din Sarmanul Dionis relativizeaza limita dintre vis şi viaţa. Dublurile, avatarii, metempsihoza, gemenii, alter-ego,visul din vis(Sarmanul Dionis), insula din insula (Cezara, Avatarii faraonului Tla) arata o extraordinara cautare a limitelor umanului şi a idealitaţii. Conştiina de sine se lasa cuprinsa în aceste metamorfoze.
Sarmanul Dionis este iluminata de teoria apriorismului Kantian,al formelor intuitive,scrie G.Calinescu. Scriitorul urmareşte un arheu pe ’’drumurile timpului şi ale spaţiului’’. Gândul central al povestirii este schopenhauerian;" un individ metafizic (ce) staruie etern prin multiplicitatea formelor prin care trece". Eroul apeleaza la magie. Calatoriile sale sunt "ieşiri din contingent". Visul, evaziunile şi magia îi prilejuiesc eroului revelaţii în legatura cu reîncarnarile sale trecute şi cu natura alcatuirii. Este un idealism magic,amintind de Novalis, prin filosofia romantica,încercarea imesitaţii şi preocuparea de mistere. Misterele, calatoriile, deznadejdea, genialitatea si dedublarile amintesc de Edgar Poe şi de Hoffmann.
Lumea ca metafora a siritului este o imagine romantica, omul superior fiind obsedat de creaţia divina şi de exilul pamântesc. El aspira la totalitate. Criteriile fanteziei, ale visului şi realitaţii l-au perocupat pe scriitorul român şi ele apar în forme multiple în creaţia acestuia. În Sarmanul Dionis sunt urmarite consecinţtele gândului ca omul poate fi demiurg,ca se poate substitui divinitaţii; apar de asemenea dezolarea metafizica şi iubirea ca de "pasari albe"(Tudor Arghezi).
Un inventar al antitezelor eminesciene (vizibile şi in aceasta nuvela)arata obsesia totalitaţii şi perocuparea de întreg. Ca "ax hermeneutic"orice antiteza trimite la întreg. Antitezele repun în dicuţie problema atitudinii şi a sentimentelor în tratarea unor teme şi motive literare şi a vieţii ("Antitezele sunt viaţa",scrie Eminescu).
Critica literara specializata atrage atenţia asupra simbolizarii accentuate întâlnite la Eminescu, în ceea ce priveste determinarea divinului,aventura temporala, spaţiala şi modala, sfera, insula(insula din insula), visul (visul din vis). Tendinţa este algorizanta şi abstracţionista. Toposul microcosmic şi macrocosmic, insular, îşi asociaza eroii romantici potriviţi (Batrânul, Magul, Mureşanu, Ondina, Regele Somn, Visul, Chipul, Voievodul etc.), fiinţe cu poveste şi monolog (file din poveste, relativitaţi).
Spaţiul nelimitat şi eternitatea îşi cauta configurarea esenţializata datorita Batrânului,lui Hyperion,lui Euthanasius. Este de subliniat felul în care toate aceste ipostazieri temporale,spaţiale şi modale îşi cauta încremenirea sub forma monologului. Este un enunţ dramatic despre constiinţa întregului,a sacrificiului şi a participarii la lume. Scriitorul gândea simbolic, cugeta şi plasmuia artistic, recrea esenţial, departându-se de scpeculaţie şi apropiindu-se de idee.
La Eminescu negaţia izbucneşte din cauza rautaţii şi egoismului lumii. În Sarmanul Dionis acestea sunt numai înregistrate, fara a fi traite şi fara a constitui un subiect al nuvelei, cum se întâmpla în alte opere (Rugaciunea unui dac, Oda-în metru antic, Memento mori, Împarat şi proletar). Întrucât neantul nu admite sustrageri, în creaţiile maturitaţii denunţarea îşi asociaza apofaticul. Subliniem însa faptul ca beatitudinea eroului din secvenţa armoniei cosmice este opsa caderii finale radicale în temporalitate. Accentul eliberator îl dau prezenţa iubite şi a iubirii şi a posibilitatea introspecţiei şi a eveziunii. În ultima instanţa însa cuplul nu schimba definitiv ordinea acestei realitaţi .
Simbolurile şi metaforele existenţiale vor fi intensificate în continuare în alte creaţii, nuanţând patrunderile în istorie şi cosmos,în doma şi în interiorul fiinţei, prin batrâni, magi, voievozi (cezari), vis, monolog dramatic, elegie şi negaţie. Rosa Del Conte aminteşte de experienţa extatica a lui Dan şi de limita dintre creat şi increat în evaziunea cosmica a acestuia. Metafora existenţiala din Sarmanul Dionis armonizeaza înca visarea şi trezia, fantezia, evaziunea şi realitatea.
Din cugetarile în versuri ale sarmanului Dionis razbate ironia romantica, aşa cum evaziunea cosmica a cuplului Dionis-Maria atinge sublimul apropierii de imensitate. Eroul înţelege ca egoismul şi neantul ţin de lume. Denunţarea lor face ca ironia eminesciana sa fie tragica. Antiteza distinge visul de realitate (autorul are în vedere, în spirit critic, egoismul şi rautatea lumii: "Dan se uita cu ocheana prin coaja acelui margaritar şi se mira cum de nu plesneşte mulţimea urei ce cuprindea") şi înregistreaza "extravaganţele"unui ascet interesat de gnoze şi mistere. În ultima instanţa Sarmanul Dionis argumenteaza faptul ca "inefabilitatea de nepatruns a divinului îşi poate avea altarul numai în inima omului. Dumnezeu este interioritate şi taina."(Rosa Del Conte).
Noutaţile prozei eminesciene constau în:
1. Asocierea vibraţiei spirituale şi a viziunii cosmologice cu fantasticul romantic;
2. Dimensionarea intelectuala a descrierii lirico-epice;
3. Afirmarea sentimentului cosmic, a legaturilor fiinţei cu astrele (cautarea stelei fiinţei);
4. Opţiunea pentru idealismul magic, romantic;
5. Cuplul eminescian urmareşte absolutul iubirii şi al cunoaşterii;
6. Afirmarea rolului experienţei intelectuale, a omului superior;
7. Prezenţaîn aceasta proza a temei geniului şi a aspectelor titaniene, angelo-demonice;
8. Registru grav, fantastic, romantic, alterneaza cu ironia romantica şi secvenţe realiste;
9. Caracteristicele acestei proze se distribuie între nuvela filozofica şi poemul filozofic;
10. Protagonistul epicii filozofice eminesciene este însetat de absolut, cautator de idealuri.
