RĂDĂCINILE FANTASTICULUI ROMÂNESC
Rădăcinele fantasticului românesc, acceptate de majoritatea specialiştilor sunt: folclorul, cărţile populare, gândirea mitico-magică şi romantismul german.
Folclorul
Formele de viaţa populară au trăit dincolo de vreme, cu substrat magic şi religios. în folclor, timpul şi spaţiul au altă funcţiune decât timpul şi spaţiul obiectiv. Diversitatea de forme ale creaţiei populare poate fi înţeleasă numai prin raportare la prezenţa fantastică, experienţa iraţională de altădată. Doar tehnicile magice dezvăluie creaţia din adâncuri, din zonele obscure şi variate ale sufletului omenesc.
Obiceiurile în legătură cu moartea ocupă un loc important. Nu există o teamă faţă de mort, ci faţă de mortul care ar putea deveni strigoi. Oamenii au fost interesaţi de practicile şi riturile menite să-i asigure mortului călătoria în lumea de dincolo, temându-se de revenirea acestuia sub formă de strigoi.
În epoca de creare a miturilor
Tulburaţi de enigmă, oamenii au inventat practici magice, în speranţa că vor fi apăraţi de dezlănţuirea oarbă a stihiilor. Magia este reprezentată de practici însoţite de descântece, farmece, raji-forme verbale cărora li se atribuia forta magică. Aceste practici magice presupunea : obiecte simbolitice, babe (moaşe, vrăjitoare, băbărese), moşi (solomonari, vrăjitori, fermecători), existenţa unor cifre fadice, figuri mitologice, personificări ale binelui sau răului, întruchipări demonice, acţiunea naturii asupra bolnavului. La baza descântecelor stau superstiţiile.
Elemente fantastice şi miraculoase
în poveştile nuvelistice, personajele fabuloase au fost înlocuite cu personajele obişnuite. Povestitorii populari au renunţat la planul hiperbolic fantastic în favoarea realităţii banale.
Mirific şi real
Rădăcinile fantasticului se întind în poezia epică, în baladele cu tematică variată. în apologul feeric se confundă omul cu fiinţele fabuloase, mirificul se împleteşte cu realul plauzibil, eroii aparent nătângi intră în conflict cu dracii, cu moartea şi tot felul de infirmi.
Surse de inspiraţie
Scriitorii s-au inspirat din creaţia populară, au căutat simboluri, eroi deosebiţi, practici magice, în dorinţa de a fi originali, răsturnând perspectivele tradiţionale; au căutat izvorul iraţional care le-a dat naştere, elementele universale. Un autor modern, atras de temele creaţiei populare este interesat de anecdotă, dar şi de pitorescul exterior, iar uneori de vocabular. Simbolul folcloric va fi interpretat original şi pus în realaţie cu alte simboluri. Din snoave, autorii de scrieri fantastice au reţinut caracterul satiric, demonstrativ.
Gândirea mitico-magică
Creatorii sunt tentaţi de permanenţa mentalităţii mitic magice. Scriitorii din toate timpurile au valorificat mituri, eseuri, miracole, cu ajutorul simbolurilor, alegoriilor, metaforelor desfăşurate. Chiar dacă Dumnezeu s-a retras, a rămas nevoia de sacru a omului.
Mituri populare
în folclorul românesc regăsim mituri populare, povestiri care ilustrează un eveniment creator petrecut la începutul lumii. înzestrat cu puteri supranaturale, personajele mitice au trăsături simbolice. Regăsirea miturilor asigură refacerea unităţii interioare a omului. Miturile exprimă un model moral şi comportamental în concordanţă cu specificul spiritualităţii naţionale.
Folclor cosmologic românesc
Tudor Pamfile a alcătuit o colecţie de folclor cosmologic românesc în care multe texte au elemente magice. Unele mituri nu au motive magice, iar magia poate fi lipsită de motive mitologice. în majoritatea cazurilor observăm o întrepătrundere a mitului cu magia, ceea ce generează concluzii. în trecerea de la folclor la literatura cultă, fabulosul feeric sau mitico-magic a fost preluat din ‘‘imaginaţia colectivă’’ şi folosit individual.
Mituri autohtone şi mituri străine în operele literare
La Eminescu, cercetătorii au identificat mituri dace, egiptene, mesopatamiene, indiene, la care se adaugă şi ‘‘mituri inventate’’. Pe de o parte, Mumele, Zâna Dochia, Sarmis, Decebal, Ursitoarele, strigoii, Feciorul de împărat fără stea, pe de altă parte, Orphism şi Demonism. Mitologia dacă este reprezentată de la gigantismul şi borealismul mitic iniţial până la dacismul şi daco-latinismul din ultima parte a creaţiei. ‘‘Sărmanul Dionis’’ relevă dorinţa ieşirii din timp cu ajutorul magiei cuvântului.
Dionis are numele zeului Dyonisos din Mitologia Greacă.
Cărtile populare
Cărţile populare au influenţat folclorul şi au reprezentat modelele pentru diferiţi scriitori, datorită coexistenţei supranaturale cu firescul, în conţinutul istorisirilor.
Degradarea fantasticului
Mircea Eliade în articolul ‘‘Cărţi populare în literatura românească’’, analizând trecerea de la religios epic şi apoi la didactic, a constatat fenomenul general al degradării fantasticului, ca urmare a laicizării acestuia, degradarea care se împlineşte prin coborarea în concret. Tot ce aparţine extraraţionalului (religie, magie, mit, legendă) se degradează odată cu intrarea în ‘‘istorie’’ şi participarea la ‘‘devenire’’. Procesul de laicizare începe cu transformarea mitului în legendă.
Manual popular de zoologie
‘‘Fiziologul’’ este considerat un fel de manual popular de zoologie, este populat cu himere(animale fictive dar şi unele reale), în scopul ilustrării unor pilde morale. Influenţa asupra folclorului şi a literaturii culte poate fi demonstrat şi de prezenţa unui bestiarum fantastic: fenix-ul-pasăre care renaşte din propria-i cenuşă, vasilicul - balaur cu privire ucigătoare, calandrionul- pasăre cu puteri vindecătoare, filul- elefantul.
Romantismul german
O modalitate caracteristică prozei romantice (roman, nuvelă, povestire scurtă) este fantasticul, în expresii variate, întoarcerea spre creaţia populară, curiozitatea pentru viaţă launtrică şi pentru vis, simboluri şi mituri. încă de la apariţie, fantasticul folcloric a pus accentul pe terifiant, demonic, fapte supranaturale.
Vis şi realitate
Romanul romantic e un amestec de vis şi realitate, fantezie şi meditaţie filozofică, terestru şi supranatural, mister întreţinut de atmosfera onirica. Jean Paul Richter cosidera că acestea fac parte din aceiaşi substanţă cu visele care-i permit iniţierea, mister, supranatural, fantastic, magie. Tieck inaugurează seria de romane poetice, fantastice, cu evaziuni în trecutul gotic sau prin intermediul experienţelor onirice. Susţine ideea lui Caderon, după care ‘‘viaţa este vis’’, iar artistul poate domina lumea după propria-i voinţă. Chamisso a scris o naraţiune despre omul care şi-a vândut umbra diavolului.
Veşnica nostalgie
Nu numai sentiment şi fantezie găsim la Hoffman ca la toţi romanticii, dar şi critica iluminismului, veşnica nostalgie, satira necruţatoare, simpatia faţă de aşezările mănăstireşti. Veşnica nostalgie se reflectă în concepţia sa despre dragostea de artist. La Hoffman fantezia nu abate atenţia de la realitatea vremii lui ci, dimpotrivă, încearcă să o scoată mai bine în evidenţa. Vraja, în opera sa, intervine, pe neaşteptate, în cel mai obişnuit cotidian, descris minuţios, realist, cu precizia amănuntului.
Adormirea raţiunii
Pentru Vasile Voiculescu, magia este ca un exerciţiu ai voinţei. Ea nu poate exista în afara adormirii raţiunii, fără o pregatire sufletească. în ‘‘Iubire magică’’, oamenii trăiesc într-un spatiu arhaic, adună aur din râu cu o piele de berbec şi puricii pe un varf de cutit. în final, asistam la o metamorfoză cumplită. în locul femeii tinere care-i tulburase minţile eroului, se află o strigoaică cu ochii de albuş de ou răscopt.
Flacăra din naraţiunea ‘‘
Lostriţa’’, îndrăgostit de o lostriţa, pe care o prinde şi o scapă în râu, cere ajutorul unui vrăjitor, care-i dă o lostriţa de lemn(tema dublului). Un alt caz de magie întâlnim în ‘‘Ultimul Berevoi’’. în speranţa că vor scăpa de un urs care sfâşia vitele, oamenii merg la vrăjitor. Acesta nu reuşeşte să pornească vitele împotriva ursului şi, orgolios, se îmbracă într-o piele de urs. Cireada se repede asupra lui ucigându-l.
Categoriile fantasticului
Dacă se poate vorbi de o evoluţie a fantasticului, această evoluţie trebuie înţeleasă ca un progres al mijloacelor de expresie. Interesează modul de constituire şi impunere a unei situaţii comnunicative distincte, a unor sisteme simbolice cu o anume funcţionalitate, instantă de producere(creaţia) şi construirea obiectelor de comunicare (a operelor) în raport cu un anumit contract comunicativ, cu o funcţie de efect şi cu o imagine a receptorului. Mai frecvente sunt următoarele grupări tematice: Fabulosul feeric, fantasticul miraculos, fantasticul filosofic, fantasticul enigmatic, fantasticul absurd.
